cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer

luni, 13 octombrie 2014

Primul nostru Octombrie


Viața zburdă în ochii tai, iar obrajii-ti sunt parfumați cu toamnă. Pășești în fiecare zi cu tot mai multa încredere, în timp ce degețelele se desprind involuntar din palma mea. Respiri cu bucurie lumea asta mare și vrei sa o imbratisezi în fiecare dalie.
Ma auzi pășind in spatele tău - îți e de ajuns. În fond, livada nu îți e prea mare ca sa te pierzi de mine. In parul tău pudrat cu soare se-aduna toate amintirile copilăriei, cu inocența, cu bunătatea, cu râsetele și cu toată blândețea de care este capabil un suflet de copil.

Cazi, te așezi pe genunchi, te ridici, iar mânuțele tale se înaltă spre ramuri colorate, ca și cum ai vrea sa te transformi într-un uriaș. Însă îți amintești ca te poți agata de gatul meu și poți ajunge absolut oriunde. Ma cauți și-mi zâmbești. Copil minunat cu zâmbet dumnezeiesc! Te iau în brațe și ne îndrăgostim din nou de noi.
Pitim repede în buzunar un buchet de frunze, ca sa ducem și în casă o bucățică de octombrie.






Sursă foto : http://pixabay.com/ro/toamna-baietel-copil-ridica-163913/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu