Septembrie, luni...

Draga mea, pe chipul tău ma odihnesc acum, iar cuvintele dau năvală, căutând sensuri pe care sa le poți înțelege peste ani. Vei fi mama, (ma rog lui Dumnezeu sa te binecuvinteze cu un asa dar), vei cunoaște acel sentiment de apartenență, de proprietate (falsă) care ma încearcă pe mine. Simt cu toată ființa ca ești a mea, (doar a mea), ca ești minunea de copil unic, special, frumos, care apare o data la 1000 de ani. Simt ca mi se cuvine gingășia, ochii, tandrețea și glasul tău, fiecare respirație sau oftat, fiecare zâmbet sau chiot. Ca părinți, ne îmbată plăcerea de avea lucruri îngerești, ca și cum le-am merita pe deplin. Credem că ni se cuvin copii mai buni decât am fost noi vreodată.
Oare?

Asa ca ajung sa mă prăbușesc pe genunchi și să plâng de neputință. Nu ești a mea, nu am nici un drept asupra ta, ești un dar al Divinității,  primit în acel moment ideal, pregătit și stabilit de Dumnezeu.
Uitam mereu acest lucru și revolta noastră pare, în ochii noștri de adulți ignoranți, agitați și grăbiți , chiar îndreptățită. Noi am dat viață? Noi am conceput din praf ceresc suflete de om?

Nu. Nu sunt ai noștri. Nu ești a mea. Nici măcar nu as fi capabila să te ocrotesc, dacă Maica Domnului nu te-ar purta cu grija.
Doamne, ajută-mă sa ma rog în fiecare secundă pentru sănătatea și soarta fiicei mele, îngerul tău sub chip dulce de copil!

Sursa foto: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/5253040.stm
http://www.marilynstowe.co.uk/2011/04/13/international-divorce-how-easy-is-it-to-bring-your-child-back-to-the-uk-by-guest-blogger-laura-guillon/