În dimineața asta nu mai știu sa vorbesc. După mult timp îmi ești atât de necunoscut. Te privesc fără cuvinte și ma sufoci. Țipă de durere ochii mei în ochii tai, dar te încăpățânezi să-i renegi.
E vorba despre momentul ăla în care uiți să respiri, pentru că prezentul tău pare să se topească în ceașca fierbinte de cafea. Omul care te săruta de obicei dimineața, strivește acum răsăritul și apusul cu atâta ușurință, că îți e teamă să ridici genunchii la piept și sa închizi ochii, așteptând să treacă și cel din urmă val de cenușă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu