cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer
Se afișează postările cu eticheta IT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta IT. Afișați toate postările

vineri, 20 martie 2015

Alergiile si inteligenta artificiala

Când am aflat despre proba "născocită" de organizatori, în complicitate cu cei de la magazinul MediaDOT.ro, m-am gândit că mi-am găsit nașul. Dacă despre călătorii, cosmetice sau cadouri, toată lumea așează cu ușurință amintiri și impresii în cuvinte pline de emoții, în ceea ce privește domeniul IT, cunoștințele sunt destul de limitate.

Este adevărat ca am devenit cu toții dependenți de tehnologie, cel puțin un sfert din zi stăm cu telefonul în mână, cu ochii în calculator sau pe tabletă. Aspiratorul, plita, aparatul foto, televizorul sau telefonul - toate trebuie sa fie smart & slim, cu cât mai multe opțiuni și cât mai puține butoane.
Toată această ascensiune a tehnologiei din ultimii zeci de ani, a fost determinată de dorința creșterii calității vieții. Și așa ar trebui să rămână! Doar că, în momentul în care mediul online sau jocurile hipnotizante ne fură de lângă familia noastră, tehnologia se transformă într-un virus.

Revenind însă la domeniu IT și privindu-l ca pe un instrument al îmbunătățirii vieții, nu pot să nu menționez beneficiile pe care le-a adus, mai ales domeniului medical.
De curând, am aflat despre cea mai nouă aplicație dezvoltată de programatorii români de la Cluj, menită să ducă discuțiile dintre pacienți și doctori la un alt nivel. "Primul Medic", căci așa se numește aplicația, dă posibilitatea pacienților să aibă acces la sfaturi medicale prin intermediul unui smartphone, păstrându-se condiția de confidențialitate a datelor si informațiilor oferite.

Dacă mă gândesc acum la provocarea probei "INTEL...igența artificială în anul 2015", cred că, cel mai probabil as merge și eu tot spre domeniu medical, ca aplicabilitate pentru un "aparat-minune" , numai bun de inventat in 2015.
Și cum statisticile din ultima perioadă indică o creștere alarmantă a alergiilor (1 din 4 europeni prezintă o formă de alergie), aparatul creat de mine ar veni în sprijinul celor deja diagnosticați și supuși unui regim de viață nu tocmai ușor.

Știm cu toții că alergia este o reacție exagerată a organismului la contactul cu substanțe alergene, deoarece sistemul imunitar produce anticorpi ca răspuns de aparare. Astfel este stimulată eliberarea de histamină și prostaglandină, cele care sunt, de fapt, responsabile de simptomele alergiei: prurit, roșeață, erupție cutanată, rinoree, crampe abdominale, cresterea acidității stomacului, scăderea tensiunii arteriale, dificultăți de respirație, acestea din urmă caracterizând chiar șocul anafilactic.

Am făcut toate aceste precizări, pentru a sublinia importanța prevenției și menținerii unui stil de viață adecvat. E bine de știut și faptul că, această afecțiune se transmite ereditar, astfel încât regulile ar trebui să cuprindă întreaga familie.


Prima măsură, care se impune a fi aplicată și care este la îndemâna oricui, este evitarea pătrunderii alergenului în organism, fie pe cale respiratorie (polen, mucegai), fie cutanat (detergenți, parfum, înțepături de insecte) sau digestiv (alimente, medicamente)
Dintre toate cele enumerate mai sus, cea mai frecventă este alergia alimentară, care a luat amploare în ultimii ani și datorită tehnologizării exagerate a industriei alimentare. Toată lumea a auzit de conservanți, potențiatori de aromă, emulgatori etc, substanțe cu potențial alergizant. La acestea se adaugă și lista de alimente obișnuite, susceptibile de a declanșa o alergie: ouă, lapte, pește, fructe de mare, alune, nuci, soia, grâu, porumbul etc.

Pare destul de greu să gestionezi alimentația unei familii cu astfel de afecțiuni. Numai o gospodină responsabilă, riguroasă și foarte bine informată ar putea face față.
Bun. Și restul? Studenții care mănâncă numai semipreparate și conserve, mamele tinere, care sunt copleșite de emoțiile diversificării la bebeluși sau soții mai puțin interesați de citirea etichetelor de pe alimente?
În sprijinul lor și al tuturor posesorilor de fond alergic, aș propune dezvoltarea unui aparat încorporabil în ușa frigiderului, care să ne ajute să identificăm și să triem alimentele și produsele pe care le cumpărăm.


Iată cum am gândit eu funcționarea și componența unui astfel de aparat.
În momentul introducerii în frigider, produsul/alimentul este scanat și, cu ajutorului software-ului inteligent, recunoscut și catalogat.
Scanerul inteligent este format din 8 mini camere video amplasate în puncte cheie. Scanerul transmite imaginea unității de procesare, aceasta având un procesor performant și un SSD încăpător (câteva oferte SSD Intel am găsit aici)  pentru baza de date.
Pentru a ține un istoric complet al produselor consumate de-a lungul timpului, este recomandat accesoriul dedicat care conține un hard-disk de mare capacitate; vedeți aici câteva oferte hard-disk-uri corespunzatoare proiectului de față.

 


De asemenea, la instalarea aparatului trebuie introdusă lista de alimente/produse pe categorii de risc (cu indice ridicat sau scăzut de declanșare a unei reacții alergice în organism) în funcție de compoziție și țara de proveniență. Această listă ar fi avizată de specialiștii Institutului de Alergologie "Nicolae Malaxa", în conformitate cu recomandările OMS și ținând cont de rapoartele și statisticile periodice, adunate din rândul populației.
Dar această listă se poate îmbogăți permanent cu noi și noi substanțe, astfel că alimente care acum câțiva ani nu prezentau nici un risc, pot fi introduse pe listă datorită modificărilor aduse în agricultură și industria de prelucrare.
Din această cauză, se impune conectarea permanentă la internet a aparatului, astfel că o placă de rețea wireless devine obligatorie.

 

Pentru consumatorul direct, afișajul electronic va fi cel mai important, pe lângă datele clasice de temperatură ale frigiderului și congelatorului, acesta va menționa alimentul și indicele de risc. Astfel, consumatorul va știi ce alimente să aleagă pentru masa de dimineață sau de seară (știindu-se, de exemplu, că seara se potențează crizele sau manifestările alergice).


La final, as vrea totuși să fac două mențiuni deosebit de importante:
  • Alergia alimentară nu este același lucru cu intoleranța la un aliment sau cu intoxicația alimentara, acestea fiind patologii diferite, care impun regimuri și tratamente diferite! 
  • Aparatul conceput de mine nu ține loc de tratament antihistaminic, fiind obligatorie consultația la medicul specialist! Acest aparat susține însă un regim de viață echilibrat, atât de important pentru a ține în frâu simptomatologia alergică. 



P.S. Probabil că v-ați așteptat să "botez" cumva acest aparat ☺
Ei bine, eu m-am gândit la "Smart Food Sorter", dar dacă voi aveți mai multă inspirație, vă aștept bucuroasă sugestiile.



Acest articol este scris pentru proba 8, din cadrul Spring SuperBlog 2015






Surse foto:
http://www.casadex.ro/2014/01/top-gadgeturi-ale-viitorului-pentru-bucataria-ta-14-imagini/
http://www.gadgetreport.ro/gadget/fridge-cum-arata-frigiderul-viitorului/
http://www.mediadot.ro/hard-disk-uri/hdd-seagate-barracuda-2tb-7200rpm-sata3-64mb
http://www.mediadot.ro/ssd/ssd-intel-seria-dc-s3500-25-sata3-120gb-20nm-mlc-oem
http://scinews.ro/internetul-lucrurilor-case-inteligente/
http://www.desprecopii.com/info-id-1731-nm-Totul-despre-alergii.htm

miercuri, 4 martie 2015

Căsuța bunicilor

Despre căsuța mea de la țară nu vorbesc prea des. E căsuța bunicilor, cea în care mi-am trăit copilăria, din scutece până la școală. E locul unde am învățat să merg, să cânt sau să mă cațăr în pomi, e acoperișul sub care am așteptat-o de atâtea ori pe Zâna Măseluță, locul unde am făcut bolile copilăriei, unde am îngrijit păpuși și am educat ursuleții și cățeluși cu cheie.
E acel loc de care depinzi în momentele de neputință și epuizare, spre care fugi ori de câte ori ai ocazia. Suvenir de weekend sau de vacanță.
Iar bucuria este înzecită când, în pragul casei, sunt veșnic bunicii. Bătrâni și cocoșați, dar cu un sac de povești și învățăminte.

De ceva vreme, am căzut însă pe gânduri. Aud neîncetat, în media, despre cazuri de bătrâni păcăliți sau jefuiți. Fie telefonic, prin celebra metodă a accidentului, fie prin prezentarea la ușă a unor indivizi, cu diferite scopuri comerciale, folosite ca paravan pentru furt din locuințe.
Stând de vorbă cu o cunoștință, mi-a fost sugerată ideea instalării unei camere video la exteriorul casei, pentru a putea preveni sau identifica orice acțiune cu scop ascuns a străinilor.
După câteva documentări pe internet și cerând păreri din partea celor care folosesc deja un astfel de sistem de monitorizare, am ajuns la o firmă din Craiova, care livrează și montează camere de supraveghere video. Ei au fost cei care mi-au recomandat cel mai potrivit produs, menționându-mi și de o reducere de până la 5%, pe care o practică în acest moment la astfel de produse, printr-un sistem de carduri de fidelitate.


În urma consilierii, mi-am dat însă seama că am nevoie și de un nou calculator, de la care să pot urmări și înregistra imaginile transmise de la căsuța bunicilor, cel vechi fiind rămas, din punct de vedere tehnic, în o mie nouă sute toamna. Reprezentantul lor mi-a oferit inițial varianta reparației celui vechi, deoarece au și astfel de servicii în portofoliu. Dar m-a încântat mai mult ideea unui produs refurbished (la care reducerile ajung până la 7% pe bază cardului de fidelitate).
Până să finalizez comanda către ei, am citit și despre concursul lor, organizat împreună cu BlogalInitiative Craiova, la care, printre alte premii, au pus la bătaie și aceste boxe.

Drept consecință, m-am trezit scriind articolul de față, pentru a vă anunța și pe voi despre concursul "Ai grijă ce IT i dorești!".
Sper că, odată cu instalarea camerelor de supraveghere la căsuța de la țară, să fiu mult mai liniștită în ceea ce ii privește pe bunici. Cel puțin, din punct de vedere al răufăcătorilor, căci din punct de vedere al bătrâneții și al problemelor pe care le aduce... e mult mai complicat și mai greu de gestionat.