... aflam ca exiști și crești înăuntru meu, fără să-ți pese de ceea ce se întâmplă în exteriorul care te va înghiți peste cătiva ani. Cresteai frumos, cum numai Dumnezeu poate sa explice. Cresteai liniștit, fără sa știi cât erai de așteptată, fara sa te copleșească iubirea noastră încă puerila.
Cu mult soare, asa cum a fost ziua nașterii tale, tot asa a fost și ziua în care am aflat ca sunt însărcinată. A fost un aprilie cu soare anul acela. Cu mult soare, mulți kilometri și multa muzica buna. Și cu o dimineață de luni mai frumoasa decât toate magnoliile de pana atunci. Cum am condus pana la farmacie, cum am zâmbit pacienților, cum am ras cu fetele, cum mi-am îmbrățișat seara soțul, nu îmi mai amintesc. Cu siguranță, radiam. Și e al naibii de greu sa faci sa pălească zâmbetul larg de pe chipul tău, când încerci sa ții un secret. Da, gălușca mica, am vrut să-mi iau răgaz înainte de a-i anunța și pe ceilalți, pentru a fi doar tu-si-eu, în universul asta nesfârșit. Însă nu am rezistat mai mult de o săptămână, pentru ca vocea nu-mi mai era voce, ci cântec, iar ochii foc. De Paște, printre stropi verzi de ploaie și frunze, i-am făcut cel mai frumos cadou tatălui tău. Eram doar Noi, Cerul și ploaia rece și pădurea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu