Bun găsit, Cișmigiu!

Ningea într-un ianuarie magic, atunci când m-am îndrăgostit de tine. Țineam în buzunare ani din copilărie, iar cu mana ma prindeam de ceea ce devenea, fără să-mi dau seama, prezentul și,  mai ales, frumosul meu viitor. Te-am văzut, rand pe rand, trist, strălucitor, gălăgios, singur, aromat, înghețat și verde. De fiecare dată când am pășit aici, m-ai dezgolit de umbra mea, lasandu-mi timpul pe post de haine. Mi-ai auzit în șoaptă viața , cu iubiri, unduiri și lacrimi. Mi-ai cunoscut oamenii dragi și le-ai păstrat, pentru mine, amintirea. Printre frunze, pe bănci, în stropi calzi de apa, pe barca veche a timpurilor care nu se mai întorc. Minunat ești, Cișmigiu!Azi ți-am adus o noua poveste din viata mea, pastreaz-o pentru anii ce vor urma. Copilul acela, cu zâmbet mult pe chip, ce te inundă cu chiote, e pruncul meu. 

Cu mulți ani în urmă, te-am cunoscut cu alei gri și bănci înguste în povestioara unei colege, Alice Nicolae, astăzi actrița. Mi te-a prezentat tăcut, cu pulsul greu, dar enigmatic. Când te-am cunoscut cu adevărat, mi-am dat seama ca avea dreptate. Uneori asa erai. Dar îmi placeai. Apoi am primit recomandarea lui Grigore Bajenaru : "Cișmigiu & Comp".  Minunata pentru mine, care încă nu te cunoscusem îndeaproape. Astfel ca, peste imaginea veche, am pus culoare, râsete, iubiri de liceu si romantism ( oricât s-ar fi chinuit autorul sa nu provoace o astfel de simțire). Nu-mi rămânea decât sa te cunosc și sa respir cu tine din inima Bucureștiului. Peste o vreme, când m-am îndrăgostit, erai ascuns în zăpadă, doar felinarele ți se mai zăreau. M-ai lăsat sa îmi fac de cap și să-mi imaginez ca ești de basm. Ca și iubirea mea. Copilării. :))