Marea veste

Era momentul sa spunem și parinților ca viata noastră se va schimba. Tinusem suficient secretul pentru noi, de acum voiam sa împărtășim și celorlalți. Ne era din ce în ce mai greu sa ascundem zâmbetul nostru larg,  ce ni se imprimase iremediabil pe chip de vreo câteva săptămâni. Unei bunici i-am trimis o scrisoare, cu rugămintea sa nu o deschidă mai devreme de 22 mai, iar celeilalte i-am făcut o vizita de 1 iunie,  cu ecografia în mana, pe post de felicitare. Iar vestea a zburat apoi pe la urechile tuturor rudelor dragi. Și, uite asa, ne-am bucurat cu toții de darul ce urma să-l primim de la Mos Crăciun anul acela.
Ai venit, greieras, cu 3 zile înainte de Sfântul Crăciun, într-o minunata duminica, cu soare mult, afara și in viața noastră. Sa tot fi fost  zece jumate, unsprezece,  nu mai conta. Era unul dintre acele momente rare din viata, când timpul dispare, iar chipul tău capătă o fericire cu care nu te mai saturi sa te îmbeți.
Mami-drag, îmi voi aminti mereu acea noapte îngerească de Crăciun, în care am dormit pentru prima data împreună, piele-pe-piele, suflet-pe-suflet. A fost doar a noastră, atât de intim si firesc, de parca ne știam de-o viata. Nu mai conta nici patul dur, nici camera înaltă de spital, pentru ca inimile noastre se regasisera și-și reluau bataile, exact asa cum învățaseră în ultimele luni.
În lumina slaba, dintr-un colț de scaun ne veghea  bunica, iar din Cer bunicul...