Ce loc mai au cărțile în familiile moderne de astăzi ?

Astăzi, pe la prânz, am scos buburuza mică pe afară. După ce mi-am făcut cumpărăturile de la taraba cu legume, ne-am abătut din drumul spre casă pe la locul de joacă.

Mă așteptam sincer să găsesc mai mulți copii în parc, la acea oră. Probabil că vântul care bătea nu a convis prea mulți părinți să iși scoată prichindeii afară. Numai bine pentru noi, căluțul galben și leagănul pentru pici erau libere și nevânate. Așa că ne-am făcut încălzirea în leagăn, pentru a putea vedea și inspecta tot parcul. Fiica mea, atunci când ajunge în parc, nu mai știe de mamă sau de tată, ochii ii sclipesc numai după copii.... mai mari, bineînțeles. 

Așa și azi, după inspecția riguroasă a parcului, inventarierea mingilor și identificarea grupurilor de copii, și-a fixat privirea la domnișorica de lângă noi, care se sprijinea de bara de susținere a leagănului, butonând telefonul și fredonând o melodie:

"La-la-la,

Hai să schimbăm poziția,

......

Hai să facem nani,

Să ne luptăm în pat

Ca dacii și romanii."

Întâmplător, auzisem această hâhâială (ca să mă exprim frumos) pe un post de muzică și am realizat imediat cărei dive aparțin versurile. Tocmai din acest motiv am și rămas cu gura căscată, auzind-o pe fetița de maxim cinci-șase anișori fredonând așa ceva. Pentru că dacă nu făceam imediat asocierea cu mesajul hidos al cântecului, aș fi trecut, cu siguranță, cu vederea ingânarea fetiței. 

Buburuza mea însă, de data asta, a rămas nepoluată, pentru simplul motiv că e prea mică să înțeleagă. La cele paisprezece lunițe, lumea ei se traduce prin mesaje simple: mama și tata; pisica, elefantul și porumbeii; apa, mingea și cărticelele. Dar am toate motivele să mă tem că nu voi putea ține piept societății pline de cenușă, în care am aruncat-o încă din clipa nașterii ei. 

Mă bazez doar pe umărul unui soț și tată responsabil, alături de care încerc să aprind felinare spre alei pavate cu bun gust, seninătate, voiță, culoare și autenticitate. Sunt valori cu care noi am crescut, care ne-au consolidat (pe lângă cei șase-șapte ani de acasă) dezvoltarea personală. Sunt valori găsite în miile de pagini citite (mai forțat) în gimnaziu, (cu interes) în liceu,(avid) în studenție, (cu încredere) în perioada actuală de parenting.

Nici unul dintre noi doi nu a devorat biblioteci și nu a renunțat la o cafea, alături de prieteni, ori la o plimbare de weekend. Dar am citit (și continuăm să citim) de dragul timpului de calitate câștigat, de dragul emoțiilor născute sau a răspunsurilor descifrate, din plăcerea firescului sau iluzia irealului. Iar acum, încercăm să descoperim, prin copilul nostru, inocența cărților de poveste, de chiot și culoare. 

Nu ne judecați ca fiind vechi, ai altor timpuri! Nu ne dorim copii de Cambridge (dacă s-ar întâmpla însă, ar fi o performanță minunată), câștigători de olimpiade sau șefi de promoție. Vrem doar copii spontani și naturali, care să se dezvolte ca adolescenți plini de viață și responsabili, pentru a ajunge apoi adulții cu coloană vertebrală pe care ni dorim. 

Cum ducem la bun sfârșit acest proiecte de părinți implicați în calitatea vieții?

Cel mai bun exemplu este propriul exemplu. Citeam mai demult că "un copil fericit, este un copil cu părinți care citesc". 
Dacă pe rafturile casei mele sunt tabloide cu dive (ca să mă exprim frumos), cu siguranță mesajul transmis copiilor este de superficialitate și falsitate. Fiica mea va ajunge să creadă că doar tocurile, buclele și talia de viespe vor defini o fată frumoasă, adevăratele valori fiind îngropate de interesele comerciale ale unei societății fade.

E datoria mea, ca mamă, să îi descopăr paginile de cărți ca pe niște dicționare de imaginație și libertate. Să descopere că Lorelei, Jane Eyre sau Elizabeth Bennet erau frumoase, într-un sens în care astăzi nu se mai înțelege. 

E datoria mea, ca mamă, să echilibrez plușurile și prințesele-păpuși cu cărți de colorat în care ar putea descoperi povești cu prințese și cai zburători. 

E datoria mea, ca mamă, să înlocuiesc țipetele de la televizor cu timp de calitate, îmbrățișări și jocuri creative. 

Și nu în cel din urmă rând, e datoria mea să îi asigur accesul spre universul cuvintelor alese, pentru a putea fi capabila, atunci când societatea o va polua, să discearnă valoarea. 



Iar acum tu,  părinte de domnișorică trendy , cum ai de gând să te implici ca să ghidezi personalitatea copilului urâțit de avalanșa de versuri proaste?