cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer

vineri, 6 martie 2015

Vise tivite cu ață colorată

Anul trecut, am participat la târgul de Crăciun din 13 decembrie, organizat de MămiciLaSuperlativ. Acesta a avut ca scop principal, prezentarea și promovarea mămicilor care, din dorința de a petrece cât mai mult timp alături de copii, au decis să renunțe la mediul corporate pentru a-și deschide propria afacere.
Fie că vorbim despre produse handmade (textile și încălțăminte, produse de patiserie, bijuterii, cărții) sau de servicii oferite (consultanță, editare, contabilitate, webdesign), toate aceste mămici la superlativ au conștientizat valoarea timpului petrecut alături de micuții lor, dar și necesitatea creșterii calității vieții. Prin realizarea unor produse cât mai naturale și prin respectarea principiilor sănătoase de viață, aceste mame înfruntă de multe ori, votul negativ al unei societăți conduse de marii rechini industriali și economici.

Principalul motiv pentru care mi-am dorit să ajung la acest târg a fost însă altul: întâlnirea cu Mia și cei 44 de copii ai ei. Da, ați citit bine, o mamă ce are în grijă 44 de copii. Dacă nu ați auzit încă de Asociația Mia's Children prin intermediul campaniilor pe care le-au făcut în media, atunci vă voi explica eu, astfel încât să vă faceți o idee despre ce a realizat acest om minunat - Mia Scarlet - în ultimii 20 de ani.
Asociația pe care a înființat-o alături de soțul și fiul ei, are în grijă copii defavorizați, nu neapărat abandonati, dar care sunt agresați, discriminați și trăiesc la limita sărăciei. În încercarea de a le oferi un cămin, o educație, dar mai ales speranță, Mia a strâns în jurul ei copii de diferite vârste și i-a înconjurat cu iubirea de care aveau atâta nevoie.

"Sunt un om obișnuit, care înțelege să pună în slujba celorlalți darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat."


Sunt cuvintele acestei mame, care se încăpățânează să înfrunte o societate oarbă, cu multe hibe și imoralitați. Iar pentru o astfel de dăruire, răsplata este pe măsură: toți copiii Miei excelează în câte un domeniu. Unii se pregătesc de Conservator, alții fac parte din Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, foarte mulți dintre ei pictează minunat, fac bijuterii sau mărțișoare, pe care le prezintă apoi în cadrul diverselor târguri la care iau parte, fac spectacole de teatru și practică diverse sporturi de performanță.


Iată și scopul pentru care, vă spuneam la început, că am ajuns la târgul organizat în decembrie pentru mămici. Citisem pe pagina evenimentului, că fiecare copil al Miei își va scoate la licitație câte un tablou, inițiativa numindu-se "adoptă un tablou".
Am fost surprinsă de receptivitatea invitaților și de dorința lor de a întinde o mână de ajutor. M-am bucurat enorm de sumele anunțate la licitație, deși personal, peste un anumit prag, nu am mai putut participa la achiziționarea unui tablou. Așa că, în acel moment, mi-am promis să găsesc altă modalitate de a întinde o mână de ajutor acestor copii speciali.

Beculețul mi s-a aprins atunci când am citit provocarea celor de la MarketOnline, lansată în cadrul competiției Spring SuperBlog 2015: "Devino design vestimentar și materializează-ți visele împreună cu Brother!" Am realizat că mă pot face utilă pentru acei copii minunați și talentați, bazându-mă pe o veche pasiune de-a mea, rămasă în cufărul cu păpuși, din podul casei de la țară. Iată că, vorba bunicului meu, roata noastră se întoarce mereu. Copilăria revine cumva în viața mea, prin pânze de saten și bumbac îngălbenit, prin fire lungi de ață și modele creionate pe hârtie veche.

Răsfoind acest magazin de electrocasnice online, am descoperit ofertele pe care le au în această perioadă la mașinile de cusut. Și am decis, împreună cu familia, că o astfel de investiție merită susținută, mai ales că un prim proiect social pe care mi-l doresc materializat, ar fi realizarea câtorva articole pentru copiii Miei.
Mai ales că timpul petrecut acasă, cu buburuza mea, îmi dă posibilitatea să mă implic într-o astfel de activitate.
Mă gândesc, pentru început, la câteva "artificii" de primăvară, pentru a le însori căsuța unde locuiesc toți cei 44 de copii cu mama Mia și pe care au primit-o tot printr-o donație, acum câțiva ani.

Astfel că mi-am propus să achiziționez de pe internet câteva metraje vesele și animate, împreună cu mașina de cusut Brother Innov-IS 55, pe care am găsit-o aici, pentru a pregăti câteva seturi de lenjerii de pat, brodate cu numele copiilor.
Îndrăznesc să fac asta, pentru că acest model de mașină de cusut poate executa, pe lângă cusăturile utilitare, și cusături ornamentale, inclusiv alfabetul complet (55 de majuscule, cifre și semne de punctuație). Îmi imaginez deja bucuria lor, când își vor vedea cadourile personalizate, cu numele lor: Andreea, Nicoleta, Ion, Albert, Mario etc.

Sunt mulți, dar deosebit de frumoși, recunoscători și uniți, capabili să facă mândri pe oricine s-ar opri lângă ei ca să le dăruiască câteva clipe de bucurie.
Despre unii dintre ei, cu siguranță vom auzi peste ani că au avut prima expoziție de artă sau că au cântat pe scena festivalului George Enescu, că au înființat fundații și ONG-uri sau că au devenit actori faimoși.

Până atunci, eu îmi iau responsabilitatea să răspund de zâmbetul lor, măcar pentru o zi - atunci când îi voi vizita pentru a le duce cadourile.


Și cum modelele de textile găsite pe internet îmi încântă privirea și îmi provoacă imaginația, am început să urmăresc câteva tutoriale despre confecționarea fustițelor și a șalvarilor, deoarece se apropie vara (cel puțin în calendar ☺), iar astfel de piese vestimentare ar fi binevenite. Mai ales că mașina de cusut îmi permite să jongleze cu tipurile de cusături, de la cele pentru tiv invizibil, la cele în zig-zag, drepte triple sau cele pentru surfilat. În plus, mașina prezintă panou de control digital și poate memora diferite tipuri de cusături.

     



Aceste piese vestimentare sunt relativ ușor de confecționat, pentru că dimensiunile sunt ușor universale. În cazul fustițelor, banda elastică permite purtarea lor atât de domnișoare, cât și de fetițe, lungimea fustițelor fiind cea care va face diferența.

 

Șalvarii, de asemenea, se pretează la purtări multiple. Adică, sub formă de pantaloni lungi la început, iar când băiețelul mai creste, sub formă de pantaloni trei sferturi. Astfel, minunații copii ai Miei vor putea purta hainele și vara aceasta, dar și cealaltă.

Dincolo de bucuria mea și a familiei, de a susține și aplauda devotamentul acestei mame, care luptă de ani de zile pentru demnitatea copiilor părăsiți de societate, stă dorința de a trezi în sufletul fiicei mele și al nepoțeilor mei acel simț filantropic care poate salva generații. Eu astfel văd viitorul. Prin părinți implicați și responsabili, care să transmită copiilor adevăratele valori, această societate se poate vindeca de indiferență.
Suntem datori, în fața unor oameni ca Mia Scarlet, să contribuim și să identificăm orice fel de abuz la adresa copiilor defavorizați. 
Haideți să întoarcem înzecit bucuria și șansa de a ne fi născut într-o familie plină de iubire!


Acest articol este scris pentru Spring SuperBlog 2015






Surse foto:
http://www.alyshop.ro/produse/lenjerii-pat-copii/lenjerie-pat-copii-le-vele-dog-love-1697.html
http://lilutesa.ro/baieti/pantaloni-baieti
http://www.fabrix.ro
http://www.fabrix.ro/materiale/material-bumbac-princess-and-the-pea.html
http://www.fabrix.ro/blog/wp-content/uploads/2014/06/tutorial-fusta-fetite.jpg

Un comentariu:

  1. Am participat si eu la un eveniment similar.Trebuie sa fim din ce in ce cat mai multi, cei care ne implicam si promovam aceste proiect.Felicitari.

    RăspundețiȘtergere